Sindromul secreției inadecvate de ADH (SIADH) este o tulburare în care rinichii rețin mai multă apă decât are nevoie organismul. Excesul de apă diluează sodiul din sânge și determină hiponatremie, o modificare care poate afecta în special funcționarea creierului.
Ce este ADH și ce se întâmplă în SIADH?
Hormonul antidiuretic, numit și vasopresină, este produs în hipotalamus și eliberat prin lobul posterior al hipofizei. Rolul său este să controleze eliminarea apei prin rinichi.
În mod normal, secreția de ADH scade atunci când sângele este prea diluat. În SIADH, efectul antidiuretic persistă în mod nepotrivit: rinichii continuă să păstreze apă, iar concentrația sodiului din sânge scade. De obicei, pacientul nu prezintă edeme evidente.
Care sunt cauzele SIADH?
SIADH poate apărea în mai multe situații:
- Medicamente: unele antidepresive, anticonvulsivante, antipsihotice, opioide și tratamente oncologice;
- Afecțiuni pulmonare: de exemplu, pneumonia sau insuficiența respiratorie;
- Afecțiuni neurologice: accidente vasculare cerebrale, hemoragii, traumatisme, infecții sau tumori cerebrale;
- Anumite cancere: în special cancerul pulmonar cu celule mici, care poate produce ADH;
- Intervenții chirurgicale: durerea, greața și stresul postoperator pot stimula eliberarea hormonului.
Uneori, cauza rămâne neidentificată. Insuficiența suprarenaliană și hipotiroidismul sever pot produce un tablou asemănător și trebuie excluse înainte de confirmarea diagnosticului.
Nu întrerupe un medicament din proprie inițiativă: medicul stabilește dacă acesta poate contribui la scăderea sodiului.
Ce simptome provoacă SIADH?
Manifestările depind atât de nivelul sodiului, cât și de rapiditatea cu care acesta scade. O hiponatremie instalată lent poate avea simptome discrete, în timp ce o scădere rapidă poate deveni periculoasă.
Pot apărea:
- greață, dureri de cap și lipsa poftei de mâncare;
- oboseală, dificultăți de concentrare și instabilitate la mers;
- confuzie sau somnolență;
- în forme grave, convulsii și pierderea stării de conștiență.
Cum se stabilește diagnosticul?
Diagnosticul SIADH presupune analize de sânge și urină, interpretate împreună cu examinarea clinică și tratamentele urmate.
Investigațiile urmăresc identificarea unui sodiu seric scăzut, a unei osmolalități plasmatice reduse și a unei urine care rămâne nepotrivit de concentrată. Orientativ, criteriile uzuale includ:
- sodiu seric sub 135 mmol/L;
- osmolalitate plasmatică efectivă sub 275 mOsm/kg;
- osmolalitate urinară peste 100 mOsm/kg;
- sodiu urinar, de regulă, peste 30 mmol/L, în condiții de aport obișnuit de sare.
Aceste rezultate nu confirmă singure SIADH. Trebuie excluse alte cauze de hiponatremie, inclusiv insuficiența suprarenaliană, hipotiroidismul sever, afectarea renală și efectele diureticelor.
În funcție de context, medicul poate recomanda analize hormonale, investigații toracice sau imagistică cerebrală. Dozarea ADH nu este necesară de rutină.
Cum se tratează SIADH?
Tratamentul depinde de simptome, durata hiponatremiei și cauza identificată.
Tratarea cauzei poate presupune ajustarea unui medicament, tratarea unei infecții sau tratament oncologic adaptat bolii respective.
Restricția de lichide este frecvent prima măsură în formele stabile. Cantitatea permisă se stabilește individual; o limită fixă de 500–750 ml pe zi nu este potrivită pentru toți pacienții.
Hiponatremia cu simptome severe necesită tratament în spital, unde se poate administra soluție salină hipertonă, cu verificarea frecventă a sodiului.
În cazuri selectate, specialistul poate recomanda medicamente care blochează acțiunea vasopresinei, precum tolvaptanul sau conivaptanul. Demeclociclina nu este o opțiune uzuală de primă linie, din cauza riscului de reacții adverse, inclusiv renale.
Corectarea prea rapidă a sodiului poate provoca leziuni neurologice grave. De aceea, tratamentul nu se face prin consum crescut de sare sau modificarea lichidelor fără recomandare medicală.
Cum se monitorizează?
Monitorizarea include măsurarea repetată a sodiului, evaluarea funcției renale, a aportului de lichide și a diurezei. Frecvența analizelor depinde de severitatea bolii și de tratament; în timpul corectării active, verificările pot fi necesare la intervale de câteva ore.

0 Comentarii