Sistemul endocrin: principalele glande, hormoni și funcțiile lor

Sistemul endocrin reprezintă rețeaua de glande și celule specializate care produc hormoni, mesageri chimici eliberați în circulația sanguină. Aceștia acționează asupra țesuturilor care au receptori specifici și contribuie la reglarea creșterii, metabolismului, reproducerii, răspunsului la stres și echilibrului hidroelectrolitic.

Principalele structuri endocrine sunt hipotalamusul, hipofiza, epifiza, tiroida, paratiroidele, glandele suprarenale, pancreasul endocrin, ovarele și testiculele. Timusul este în primul rând un organ limfoid, cu funcții de semnalizare hormonală implicate în dezvoltarea sistemului imunitar.

Cum funcționează sistemul endocrin?

Glandele endocrine își coordonează activitatea prin mecanisme de reglare, frecvent de tip feedback negativ. Atunci când concentrația unui hormon crește suficient, semnalele care stimulează producerea sa sunt reduse.

De exemplu, hipotalamusul secretă TRH, care stimulează eliberarea TSH din hipofiză. TSH stimulează tiroida să producă hormoni tiroidieni, iar aceștia limitează ulterior secreția de TRH și TSH.

Nu toate glandele depind în aceeași măsură de hipofiză. Secreția de insulină răspunde în principal variațiilor glicemiei, iar secreția de parathormon este reglată în special de concentrația calciului ionizat.

Sistemul endocrin: hipotalamus, hipofiză, epifiză, tiroidă, paratiroide, glande suprarenale, pancreas endocrin, ovare, testicule și timus


Hipotalamusul: legătura dintre sistemul nervos și sistemul endocrin

Hipotalamusul este o regiune a diencefalului, situată sub talamus. Acesta integrează informații nervoase și metabolice și coordonează numeroase funcții esențiale.

Legătura cu hipofiza se realizează prin două mecanisme:

- sistemul port hipotalamo-hipofizar, care transportă hormonii de reglare către adenohipofiză;

- conexiuni nervoase, prin care hormonii sintetizați în hipotalamus ajung la neurohipofiză.

Ce hormoni produce hipotalamusul?

HormonAcțiune principală
Somatoliberină — GHRHStimulează secreția hormonului de creștere.
SomatostatinăInhibă secreția GH și contribuie la inhibarea TSH.
DopaminăInhibă secreția prolactinei.
Gonadoliberină — GnRHPrin secreția pulsatilă, stimulează eliberarea FSH și LH.
Tiroliberină — TRHStimulează secreția TSH și poate stimula prolactina.
Corticoliberină — CRHStimulează secreția ACTH, derivat din precursorul POMC.
Vasopresină — ADHParticipă la reglarea eliminării renale a apei.
OcitocinăParticipă la contracțiile uterine și ejecția laptelui.

Expunerea continuă și prelungită la GnRH poate suprima secreția gonadotropinelor prin desensibilizarea receptorilor hipofizari.

Hipotalamusul intervine și în reglarea temperaturii corporale, foamei, sațietății, setei, ritmului somn–veghe și activității sistemului nervos autonom.

Hipofiza sau glanda pituitară

Hipofiza este o glandă de mici dimensiuni, situată la baza creierului, în șaua turcească a osului sfenoid. Este conectată cu hipotalamusul prin tija pituitară.

Cele două componente principale sunt adenohipofiza, situată anterior, și neurohipofiza, situată posterior.

Hormonii adenohipofizari

HormonFuncții principale
GH — hormon de creștereSusține creșterea și metabolismul, inclusiv prin intermediul IGF-1.
ProlactinăStimulează producerea laptelui la nivelul glandelor mamare.
TSH — hormon tireotropStimulează sinteza hormonilor tiroidieni și are efect trofic asupra tiroidei.
ACTH — hormon adrenocorticotropStimulează în special secreția cortizolului și a androgenilor suprarenalieni.
FSH — hormon foliculostimulantParticipă la dezvoltarea foliculilor ovarieni și susține spermatogeneza.
LH — hormon luteinizantLa femei declanșează ovulația și susține funcția corpului galben; la bărbați stimulează secreția testosteronului.

Ce rol are neurohipofiza?

Neurohipofiza stochează și eliberează ADH și oxitocină, hormoni sintetizați în hipotalamus:

- ADH, numit și vasopresină, crește reabsorbția apei la nivel renal și contribuie la menținerea osmolarității și volemiei.

- Oxitocina stimulează contracțiile uterine în travaliu și ejecția laptelui în timpul alăptării.

Producerea laptelui este susținută în principal de prolactină, iar eliberarea sa din glanda mamară este facilitată de oxitocină.

Epifiza sau glanda pineală

Epifiza este o glandă mică, situată în regiunea posterioară a diencefalului. Principalul său hormon este melatonina, implicată în sincronizarea ritmurilor circadiene și a ciclului somn–veghe.

Secreția melatoninei crește în mod obișnuit în timpul nopții și este influențată de alternanța lumină–întuneric. Calcificările pineale pot apărea odată cu vârsta și nu indică automat o afecțiune endocrină.

Tiroida: rol în metabolism și dezvoltare

Tiroida este situată în partea anterioară a gâtului, sub laringe. Are doi lobi uniți printr-un istm și o vascularizație bogată.

Cum sunt produși hormonii tiroidieni?

Unitățile structurale ale tiroidei sunt foliculii tiroidieni, alcătuiți din celule foliculare și un spațiu central cu coloid.

Celulele foliculare sintetizează tiroglobulina, proteină care participă la formarea și stocarea hormonilor tiroidieni. Cu ajutorul iodului și al enzimelor specifice, la nivelul tiroglobulinei se formează:

- T4 — tiroxină;

- T3 — triiodotironină.

Coloidul nu este o structură celulară care secretă hormoni. Sinteza și eliberarea acestora sunt realizate de celulele foliculare, sub controlul TSH.

Celulele parafoliculare, numite și celule C, secretă calcitonină.

Ce funcții au hormonii tiroidieni?

Hormonii tiroidieni contribuie la:

- dezvoltarea și maturizarea sistemului nervos;

- creșterea și maturizarea scheletului;

- reglarea consumului energetic și a termogenezei;

- metabolismul glucidelor, lipidelor și proteinelor;

- funcționarea sistemului cardiovascular;

- motilitatea intestinală;

- sănătatea musculară și tegumentară;

- funcția reproductivă.

Efectele depind de concentrația hormonală și de țesutul asupra căruia acționează. Atât deficitul, cât și excesul de hormoni tiroidieni pot produce manifestări în mai multe organe.

Glandele paratiroide și metabolismul calciului

Glandele paratiroide sunt situate, de regulă, pe fața posterioară a tiroidei. Majoritatea persoanelor au patru paratiroide, însă numărul și localizarea pot varia.

Acestea secretă parathormonul — PTH, esențial pentru reglarea calciului și fosfaților.

PTH-ul:

- crește reabsorbția renală a calciului;

- favorizează eliminarea renală a fosfaților;

- stimulează formarea calcitriolului (forma activă a vitaminei D);

- influențează remodelarea osoasă.

Prin intermediul calcitriolului, PTH contribuie indirect la creșterea absorbției intestinale a calciului. Acțiunea asupra osteoclastelor este mediată de alte celule osoase, nefiind o stimulare directă a acestora.

Glandele suprarenale

Glandele suprarenale sunt organe pereche, situate deasupra rinichilor. Fiecare glandă cuprinde două regiuni cu funcții diferite: corticosuprarenala și medulosuprarenala.

Corticosuprarenala

Cortexul suprarenalian produce trei categorii principale de hormoni:

Glucocorticoizi — în special cortizol

Cortizolul contribuie la răspunsul organismului la stres, menținerea disponibilității glucozei, reglarea metabolismului și modularea inflamației. Secreția sa este controlată în principal prin axa CRH–ACTH–cortizol și are ritm circadian.

Efectele precum pierderea masei musculare, fragilitatea osoasă sau anumite tulburări psihice apar mai ales în contextul excesului de glucocorticoizi, nefiind descrierea funcției lor fiziologice obișnuite.

Mineralocorticoizi — în special aldosteron

Aldosteronul favorizează reabsorbția renală a sodiului și eliminarea potasiului și a ionilor de hidrogen. Participă astfel la reglarea volumului circulant și a tensiunii arteriale.

Secreția sa este controlată în principal de sistemul renină–angiotensină–aldosteron și de concentrația potasiului.

Androgeni suprarenalieni

Printre aceștia se numără dehidroepiandrosteronul — DHEA, DHEA-S și androstendionul. Ei contribuie la dezvoltarea pilozității axilare și pubiene și pot fi transformați în hormoni sexuali activi în țesuturile periferice.

Medulosuprarenala

Medulosuprarenala secretă catecolamine, în special adrenalină și noradrenalină.

Acestea participă la răspunsul rapid la stres, influențând frecvența cardiacă, tonusul vascular, tensiunea arterială și mobilizarea rezervelor energetice. Adrenalina poate produce și bronhodilatație.

Efectul asupra ritmului cardiac depinde de receptorii activați și de răspunsurile reflexe ale organismului; nu poate fi redus la o regulă unică pentru toate situațiile.

Pancreasul endocrin și reglarea glicemiei

Pancreasul este un organ cu funcție dublă:

- exocrină, prin producerea enzimelor digestive;

- endocrină, prin secreția hormonilor eliberați în sânge.

Componenta endocrină este organizată în insulele Langerhans, care conțin mai multe tipuri de celule.

Insulina

Celulele beta secretă insulină, hormon care reduce glicemia prin favorizarea utilizării și stocării glucozei și prin limitarea producției hepatice de glucoză.

Insulina susține formarea glicogenului, sinteza lipidelor și sinteza proteinelor.

Glucagonul

Celulele alfa secretă glucagon. Acesta contribuie la creșterea glicemiei, în special prin stimularea glicogenolizei hepatice și a gluconeogenezei.

Alți hormoni pancreatici

Celulele delta secretă somatostatină, care modulează eliberarea altor hormoni pancreatici. Alte populații celulare produc polipeptid pancreatic și diferiți mediatori implicați în reglarea digestivă și metabolică.

Insulina și glucagonul acționează coordonat pentru adaptarea glicemiei la alimentație, repaus alimentar și necesarul energetic.

Ovarele și hormonii ovarieni

Ovarele sunt organe pereche, situate în pelvis. Ele participă la maturarea ovocitelor și produc hormoni implicați în dezvoltarea pubertară, ciclul menstrual, fertilitate și sănătatea osoasă.

Estrogenii

Principalii estrogeni sunt estradiolul, estrona și estriolul. La femeia de vârstă reproductivă, estradiolul este principalul estrogen ovarian.

Estrogenii contribuie la dezvoltarea caracterelor sexuale secundare, proliferarea endometrului și menținerea masei osoase. Împreună cu alți hormoni, participă la reglarea ciclului menstrual.

Dezvoltarea pilozității axilare și pubiene este legată în principal de acțiunea androgenilor.

Progesteronul

Progesteronul este secretat în special de corpul galben după ovulație și de placentă în timpul sarcinii.

Acesta transformă endometrul proliferativ într-un endometru secretor, favorabil implantării, îngroașă mucusul cervical, crește temperatura bazală și contribuie la menținerea sarcinii.

Androgenii și hormonii peptidici

Ovarele produc și androgeni, precum androstendionul și testosteronul, care au roluri proprii și servesc drept precursori pentru sinteza estrogenilor.

Printre hormonii ovarieni peptidici se numără:

- inhibina, care limitează secreția FSH;

- activina, implicată în reglarea funcției ovariene și a secreției FSH;

- hormonul anti-Müllerian (AMH), produs de celulele granuloase ale foliculilor mici;

- relaxina, cu roluri în adaptările reproductive.

Testiculele: funcție endocrină și spermatogeneză

Testiculele sunt gonadele masculine, situate în scrot. Au două funcții principale: producerea spermatozoizilor, prin spermatogeneză, și secreția hormonilor testiculari.

Celulele Leydig și testosteronul

Celulele Leydig, situate între tubii seminiferi, sintetizează testosteron sub stimularea LH.

Testosteronul contribuie la dezvoltarea organelor genitale masculine, apariția caracterelor sexuale secundare, menținerea libidoului, masei musculare și sănătății osoase. Împreună cu FSH și factorii locali, susține spermatogeneza.

În anumite țesuturi, testosteronul este transformat în dihidrotestosteron — DHT sau în estradiol.

Celulele Sertoli

Celulele Sertoli, situate în tubii seminiferi, susțin dezvoltarea celulelor germinale și răspund la acțiunea FSH.

Ele secretă inhibină B, care participă la reglarea secreției FSH, și AMH, important în diferențierea sexuală fetală.

Activitatea testiculară este coordonată prin axa hipotalamus–hipofiză–testicule, cu participarea GnRH, LH și FSH.

Timusul: legătura dintre imunitate și semnalizarea hormonală

Timusul este situat în mediastinul anterior, în spatele sternului. Este un organ limfoid primar, esențial pentru maturarea și selecția limfocitelor T provenite din precursori formați în măduva osoasă.

Produce factori precum timosinele, timopoietina și timulina, implicați în funcționarea mediului timic și a sistemului imunitar.

Timusul este mai activ în copilărie și involuează progresiv odată cu vârsta. Activitatea sa scade, dar nu dispare complet după copilărie.

Alte organe cu funcție endocrină

Semnalizarea hormonală nu este limitată la glandele clasice. Rinichii, inima, tubul digestiv, ficatul, țesutul adipos și placenta produc, de asemenea, hormoni sau factori cu acțiune endocrină.

Această rețea permite adaptarea organismului la alimentație, activitate fizică, somn, stres, sarcină și schimbările care apar odată cu vârsta.

Trimiteți un comentariu

0 Comentarii