Sindromul Cushing cuprinde manifestările produse de expunerea prelungită a organismului la un exces de glucocorticoizi. Acesta poate proveni din administrarea unor medicamente sau din producția excesivă de cortizol, hormon sintetizat de corticosuprarenală.
Excesul de cortizol poate afecta metabolismul, tensiunea arterială, musculatura, pielea, oasele și funcția reproductivă. Creșterea aldosteronului sau a androgenilor suprarenalieni nu este obligatorie pentru diagnostic.
Sindromul Cushing și boala Cushing: care este diferența?
Sindromul Cushing este termenul general, indiferent de cauza excesului de glucocorticoizi.
Boala Cushing desemnează o cauză particulară: un adenom hipofizar secretant de ACTH, care stimulează glandele suprarenale să producă prea mult cortizol.
Prin urmare, boala Cushing este o formă de sindrom Cushing, dar nu toate cazurile de hipercorticism au origine hipofizară.
Manifestările sindromului Cushing
Simptomele apar adesea progresiv și diferă în funcție de intensitatea și durata excesului hormonal.
Modificarea distribuției țesutului adipos
Pot apărea:
- acumularea grăsimii predominant la nivel abdominal;
- rotunjirea feței, descrisă ca facies „în lună plină”;
- depozite adipoase supraclaviculare și dorsocervicale;
- subțierea membrelor, prin reducerea masei musculare.
Obezitatea izolată nu este suficientă pentru a suspecta sau confirma diagnosticul.
Slăbiciunea musculară
Miopatia proximală poate îngreuna urcatul scărilor, ridicarea de pe scaun sau ridicarea brațelor. Aceasta reflectă efectul catabolic al excesului de glucocorticoizi asupra musculaturii.
Modificările pielii și fanerelor
Manifestările sugestive includ:
- vergeturi late, roșii-violacee, mai ales pe abdomen, coapse sau brațe;
- piele subțire și fragilă;
- echimoze după traumatisme minore;
- vindecarea lentă a leziunilor;
- acnee.
La femei, excesul androgenic asociat poate determina hirsutism și alopecie androgenică.
Tulburările metabolice și cardiovasculare
Sindromul Cushing poate asocia hipertensiune arterială, rezistență la insulină, hiperglicemie sau diabet zaharat și dislipidemie.
În anumite forme, în special în hipercortizolismul sever, poate apărea hipopotasemie. Aceasta nu presupune obligatoriu un exces de aldosteron.
Afectarea osoasă, psihică și reproductivă
Excesul hormonal poate determina:
- osteopenie sau osteoporoză, uneori cu fracturi vertebrale;
- depresie, anxietate, iritabilitate și tulburări de somn;
- dificultăți de concentrare;
- dereglări menstruale și infertilitate la femei;
- scăderea libidoului, disfuncție erectilă și afectarea fertilității la bărbați;
- susceptibilitate crescută la infecții.
La copii, creșterea în greutate asociată cu încetinirea creșterii în înălțime reprezintă un semnal important pentru evaluare endocrinologică.
Cauzele sindromului Cushing
Sindromul Cushing iatrogen
Forma iatrogenă apare prin expunerea la glucocorticoizi administrați ca tratament, precum prednisonul sau dexametazona. Riscul depinde de preparat, doză, durată, cale de administrare și interacțiunile medicamentoase.
În această situație, producția proprie de ACTH și cortizol poate fi suprimată, chiar dacă pacientul prezintă manifestări cushingoide.
Sindromul Cushing endogen ACTH-dependent
Acesta rezultă din stimularea suprarenalelor prin ACTH și poate avea două origini principale:
- hipofizară — boala Cushing;
- ectopică — secreție de ACTH de către o tumoră din afara hipofizei.
Secreția ectopică poate apărea în anumite tumori neuroendocrine bronșice, timice sau pancreatice și în carcinomul pulmonar cu celule mici.
Sindromul Cushing endogen ACTH-independent
În aceste forme, cortizolul este produs autonom de suprarenale. Cauzele includ:
- adenom suprarenalian secretant de cortizol;
- carcinom corticosuprarenalian;
- hiperplazia sau displazia de glande suprarenale;
- displazia micronodulara pigmentara - o boala genetica determinata de o mutatie a proteinkinazei A, care se manifesta la copii si adolescenti prin exces de cortizol, pubertate precoce, schwanoame, mixoame si pete pigmentare;
- displazia macronodulara, determinata de exprimarea aberanta a unor receptori hormonali (receptorii GIP) la nivelul corticosuprarenalei, fiind caracterizata de hipersecretia de cortizol, dupa ingestia de glucide.
Diagnosticul sindromului Cushing
Diagnosticul presupune două etape: confirmarea hipercortizolismului endogen și apoi identificarea cauzei.
Înaintea testării, medicul verifică expunerea la glucocorticoizi, inclusiv preparatele administrate prin alte căi decât cea orală.
Testele hormonale inițiale
În funcție de context, se utilizează:
- cortizol salivar nocturn,;
- cortizol liber urinar din urina colectată în 24 de ore;
- test de supresie cu dexametazonă, frecvent testul nocturn cu 1 mg.
Dozarea izolată a cortizolului seric la ora 8 nu este recomandată pentru confirmarea sau excluderea sindromului Cushing. Un rezultat anormal necesită interpretare endocrinologică și, frecvent, verificare printr-un alt test.
Programul de somn, anumite medicamente, sarcina și unele afecțiuni asociate pot influența rezultatele.
Rolul ACTH și al imagisticii
După confirmarea hipercortizolismului endogen, ACTH ajută la orientarea diagnosticului:
| Rezultat | Orientare |
|---|---|
| ACTH suprimat | Sugerează o sursă suprarenaliană de cortizol. |
| ACTH nesuprimat, normal sau crescut | Sugerează o formă ACTH-dependentă (hipofizară sau ectopică). |
Un ACTH crescut nu confirmă singur boala Cushing.
Investigațiile pot include RMN hipofizar, CT sau RMN suprarenalian și explorări pentru localizarea unei surse ectopice. În cazuri selectate, diferențierea originii hipofizare de cea ectopică necesită cateterizarea sinusurilor petroase inferioare, într-un centru specializat. Imagistica nu înlocuiește confirmarea biochimică.
Analizele uzuale pot evidenția hiperglicemie, dislipidemie, neutrofilie, limfopenie sau eozinopenie, dar aceste modificări sunt nespecifice.
Tratamentul sindromului Cushing
Tratamentul urmărește controlul excesului glucocorticoid, îndepărtarea cauzei când este posibil și reducerea complicațiilor.
Tratamentul formei iatrogene
Medicul poate adapta doza sau schema glucocorticoidului, în funcție de boala pentru care acesta a fost prescris.
Tratamentul glucocorticoid prelungit nu se întrerupe brusc, deoarece supresia axei hipotalamo–hipofizo–suprarenale poate determina insuficiență suprarenaliană.
Tratamentul chirurgical
În formele tumorale operabile, chirurgia reprezintă frecvent prima opțiune:
- chirurgie transsfenoidală pentru adenomul hipofizar corticotrop;
- adrenalectomie, când este indicată pentru o sursă suprarenaliană;
- rezecția tumorii responsabile de secreția ectopică de ACTH, dacă este posibilă.
După intervenție poate fi necesară substituția temporară sau permanentă cu glucocorticoizi, în funcție de procedură și recuperarea funcției hormonale.
Radioterapia hipofizară
În boala Cushing persistentă sau recidivată, se poate recomanda radioterapie, inclusiv radiochirurgie stereotactică Gamma Knife, dacă anatomia leziunii permite.
Efectul hormonal apare progresiv. În perioada de așteptare poate fi necesar tratament medicamentos, iar monitorizarea urmărește și apariția hipopituitarismului.
Tratamentul medicamentos
Medicamentele pot fi utilizate înaintea operației, în boala persistentă sau recidivată, în așteptarea efectului radioterapiei ori când intervenția nu este posibilă. Nu au exclusiv rol adjuvant.
În funcție de mecanism, acestea includ:
| Categorie | Exemple |
|---|---|
| Inhibitori ai steroidogenezei suprarenaliene | Ketoconazol, levoketoconazol, metiraponă, osilodrostat |
| Medicamente cu acțiune asupra secreției hipofizare de ACTH | Pasireotidă, cabergolină, în situații selectate |
| Antagoniști ai receptorului glucocorticoid | Mifepristonă |
| Opțiuni pentru contexte speciale | Etomidat intravenos în forme severe; mitotan în special în carcinomul corticosuprarenalian |
Mifepristona blochează acțiunea cortizolului, fără să îi reducă obligatoriu concentrația. Alegerea tratamentului depinde de cauză, severitate, comorbidități și indicațiile autorizate. Toate aceste terapii necesită monitorizare specializată.
Tratamentul complicațiilor și monitorizarea
Îngrijirea include controlul tensiunii arteriale, glicemiei și dislipidemiei, tratamentul osteoporozei, infecțiilor și tulburărilor psihice.
Hipercortizolismul crește și riscul de tromboembolism venos, care trebuie evaluat în planul terapeutic.
Monitorizarea continuă după normalizarea cortizolului este importantă: unele manifestări se ameliorează lent, iar boala poate recidiva. Urmărirea endocrinologică permite depistarea recurenței și ajustarea tratamentului hormonal.

0 Comentarii