Sindromul Kallmann, cunoscut și sub denumirea de sindrom Kallmann–de Morsier, este o afecțiune congenitală rară, caracterizată prin asocierea dintre hipogonadism hipogonadotrop și afectarea simțului mirosului. Aceasta poate consta în anosmie, adică absența mirosului, sau hiposmie, respectiv diminuarea capacității de a percepe mirosurile. Manifestarea endocrină principală este pubertatea absentă, întârziată sau incompletă.
Afecțiunea este diagnosticată mai frecvent la sexul masculin, dar poate apărea și la fete și femei.
De ce apare sindromul Kallmann?
Sindromul Kallmann face parte din categoria hipogonadismului hipogonadotrop congenital. Deficitul de GnRH — hormon eliberator al gonadotropinelor reduce stimularea hipofizei și, implicit, secreția de LH și FSH. În consecință, ovarele sau testiculele nu primesc stimularea necesară pentru dezvoltarea pubertară și producerea adecvată a hormonilor sexuali.
În dezvoltarea embrionară, neuronii producători de GnRH migrează din regiunea nazală embrionară către hipotalamus. Perturbarea dezvoltării și migrării acestor neuroni, asociată cu afectarea sistemului olfactiv, explică legătura dintre deficitul hormonal și tulburarea mirosului.
Cauzele genetice și transmiterea ereditară
Mai multe gene pot fi implicate, printre care ANOS1, FGFR1, FGF8, CHD7, PROK2 și PROKR2. În unele cazuri contribuie modificări în mai multe gene.
Transmiterea poate fi:
- recesivă legată de cromozomul X, caracteristică formelor asociate genei ANOS1, denumită anterior KAL1;
- autozomal dominantă;
- autozomal recesivă;
- mai complexă, inclusiv oligogenică.
Pot exista și cazuri fără antecedente familiale. Absența unei variante identificate la testarea genetică nu exclude automat diagnosticul.
Variantele genelor KISS1R, denumită anterior GPR54, și GNRHR sunt asociate în principal cu alte forme de hipogonadism hipogonadotrop congenital, frecvent cu miros păstrat. Ele nu trebuie prezentate drept cauze tipice ale sindromului Kallmann.
Manifestările clinice ale sindromului Kallmann
Severitatea deficitului hormonal și manifestările asociate diferă între pacienți.
Manifestări la băieți și bărbați
În perioada neonatală sau în copilărie pot exista micropenis și criptorhidie, care pot orienta către un deficit hormonal congenital.
La adolescență sau la vârsta adultă pot apărea:
- absența creșterii pubertare a volumului testicular;
- dezvoltarea insuficientă a caracterelor sexuale secundare;
- pilozitate facială redusă;
- masă musculară slab dezvoltată;
- libido scăzut și disfuncție erectilă;
- afectarea fertilității.
Pilozitatea pubiană sau axilară nu este obligatoriu absentă, deoarece dezvoltarea ei depinde și de androgenii suprarenalieni.
Manifestări la fete și femei
Manifestările pot include:
- dezvoltare mamară absentă sau incompletă;
- amenoree primară;
- maturizare pubertară insuficientă;
- afectarea ovulației și fertilității.
Afectarea mirosului
Tulburarea olfactivă este prezentă de la naștere, dar poate rămâne neobservată. Unele persoane nu realizează că percepția lor diferă de cea a celorlalți, motiv pentru care testarea obiectivă a mirosului este utilă.
Alte manifestări asociate
În funcție de cauza genetică, se pot asocia:
- agenezie renală unilaterală;
- hipoacuzie;
- cheiloschizis sau palatoschizis;
- agenezii dentare;
- anumite anomalii scheletale;
- sincinezii, inclusiv mișcări involuntare „în oglindă” ale mâinilor.
Aceste manifestări nu sunt prezente la toți pacienții.
Diagnosticul sindromului Kallmann
Diagnosticul presupune corelarea dezvoltării pubertare cu profilul hormonal, evaluarea mirosului și investigațiile indicate de context.
Evaluarea clinică și hormonală
Medicul analizează istoricul dezvoltării, antecedentele familiale, semnele prezente din copilărie și eventualele manifestări asociate.
Profilul hormonal evidențiază, de regulă:
- testosteron scăzut, la sexul masculin;
- estradiol scăzut, la sexul feminin;
- LH și FSH scăzute sau inadecvat normale, în raport cu deficitul hormonilor sexuali.
Rezultatele se interpretează în funcție de vârstă și stadiul pubertar. Sunt necesare și excluderea cauzelor funcționale sau dobândite de hipogonadism și, după caz, evaluarea celorlalte axe hipofizare.
Ce rol are RMN-ul?
RMN-ul cerebral cu evaluarea structurilor olfactive și a regiunii hipotalamo-hipofizare poate identifica hipoplazia sau absența bulbilor și tracturilor olfactive. Protocolul este adaptat întrebării clinice; un RMN centrat exclusiv pe hipofiză poate să nu fie suficient pentru evaluarea detaliată a sistemului olfactiv.
Absența unei anomalii evidente la RMN nu exclude singură sindromul Kallmann. Imagistica completează, dar nu înlocuiește evaluarea hormonală și testarea mirosului.
Testarea genetică
Un panel genetic pentru hipogonadism hipogonadotrop congenital poate contribui la identificarea cauzei și la consilierea familiei.
În funcție de manifestări, pot fi recomandate și ecografie renală, evaluare audiologică sau alte examinări.
Diagnosticul diferențial
Sindromul Kallmann trebuie diferențiat de:
- întârzierea constituțională a creșterii și pubertății;
- hipogonadismul hipogonadotrop congenital cu miros normal;
- supresia funcțională a axei reproductive, asociată cu deficit energetic sau boli cronice;
- afecțiunile hipotalamo-hipofizare dobândite;
- insuficiența gonadală primară, în care gonadotropinele sunt de obicei crescute.
Diferențierea poate necesita monitorizarea evoluției, în special la adolescenții aflați la începutul evaluării.
Tratamentul sindromului Kallmann
Tratamentul urmărește inducerea și menținerea dezvoltării pubertare, protejarea sănătății osoase, susținerea stării generale și, atunci când este dorită, obținerea fertilității.
Tratamentul hormonal pentru dezvoltarea pubertară
La băieți, se poate administra testosteron în doze crescute progresiv, adaptate etapei de dezvoltare.
La fete, inducerea pubertății începe de obicei cu estrogeni în doze mici, crescute treptat. Ulterior se adaugă un progestativ, atunci când există uter, conform evoluției clinice.
Schema este individualizată și diferă de tratamentul destinat stimulării fertilității.
Tratamentul pentru fertilitate
La bărbați, stimularea spermatogenezei poate necesita gonadotropine, precum hCG asociată cu FSH, sau GnRH administrat pulsatil, dacă funcția hipofizară permite.
La femei, inducerea ovulației se poate realiza cu gonadotropine sau GnRH pulsatil, în centre specializate.
Testosteronul administrat ca substituție nu reprezintă un tratament pentru inducerea spermatogenezei. De asemenea, tratamentul estroprogestativ nu induce singur ovulația.
Monitorizarea pe termen lung
Urmărirea endocrinologică include dezvoltarea pubertară, nivelurile hormonale, sănătatea osoasă, toleranța tratamentului și nevoile reproductive.
Deficitul hormonal poate fi tratat, iar fertilitatea poate fi obținută la mulți pacienți cu terapie specializată, fără ca rezultatul să poată fi garantat individual. Tratamentul hormonal nu restabilește, de regulă, simțul mirosului.

0 Comentarii